Hashtag-ul, acel diez urmat de un cuvânt sau un grup de cuvinte, e o modalitate folosită pe rețelele de socializare cu scopul de a tăgui și aduna mesaje din aceeași categorie. Da, acesta este rolul lui: să grupeze mai multe idei pe tema aceluiași subiect.
Totuși, trebuie să știm să-l folosim și corect. Hashtag-ul nu permite spațierea între cuvinte și nici folosirea caracterelor speciale. La fel de bine acesta trebuie să fie relevant, sugestiv pentru postarea cu pricina, și nu folosit în exces sau aiurea.
Specialiștii din domeniu susțin că 2-3 hashtag-uri sunt suficiente pentru o postare, altfel textul va fi prea încărcat și greu de descifrat (în cazul în care le folosim în interiorul postării).
Un alt aspect important e faptul că, deși putem transforma orice cuvânțel într-un hashtag, trebuie să evităm folosirea acestuia în mod irelevant (cum ar fi adăugarea unui diez în fața fiecărui cuvânt dintr-o frază).
Nu trebuie uitat nici faptul că hashtag-ul trebuie să fie ceva specific, dacă nu chiar unic, și nu ceva general. Cel ce va căuta acel hashtag va dori să găsească o anumită categorie, nu o mare de postări din care va trebui să pescuiască ce îl interesează.
Când e necesar să folosim hashtag-ul și cu ce ne ajută el într-o afacere?
Hashtag-ul atrage atenția. E ideal să fie folosit pentru a aduce mai mult notoritate, așa că poate fi folosit pentru a scoate în evidență și a promova într-un mod aparte un produs, un eveniment, un concurs, brandul direct și așa mai departe.
Totuși, pentru ca promovarea să fie relevantă și eficientă, e necesar să se folosească hashtag-uri unice, specifice, create pentru fiecare caz în parte și nu folosiți termeni generali și banali.
Pe lângă faptul că ajută la promovarea și creșterea notorietății, hashtag-ul te ajută să ții aproape ce se întâmplă în jurul tău. Mai exact, dacă vrei să vezi dacă și mai ales ce se discută pe marginea subiectului tău, poți da imediat un search la hashtag și vezi comentariile din postările unde acesta a fost folosit.
Hashtag-ul te ajută să-ți faci mai vizibilă afacerea și să o faci mai atractivă pentru fani și clienți. Atât timp cât îl vei folosi cum trebuie, acesta poate să-ți aducă numai beneficii. Așa că ai grijă să nu uiți rolul lui și pe ce principii se bazează.